Comentariu cu privire la scrisoarea D-lui Seneca cu nr.84

În începutul scrisorii nr.84, D-ul Seneca se declară pentru studiu și lecturi ,,nu am părăsit niciodată lecturile... căci acestea sunt după cum judec eu necesare, mai întâi ca să nu mă mulțumesc cu mine însumi, iar apoi pentru ca, ajungând să cunosc ce au aflat alții, să stau să judec la cele descoperite și să meditez la cele ce rămân să fie descoperite. Lectura hrănește spiritul; când este obosit de studiu, ea îl înviorează fără să-l oprească de la studiu. Nu se cuvine însă să ne mulțumim numai să scriem și să citim. Se cuvine să facem întocmai ca albinele și cum spune Vergiliu” ,,...mierea cea dulce o toarnă să curgă Fagurii stupului strașnic umplându-i nectar și nu alta.(Eneida,1,.432 sq.)”. Prin analiză, comentând asupra paragrafelor nr.1,2,3 și 4 constatăm că D-ul Seneca expune opțiunea sa pentru lectură și studiu, prin intermediul cărora se poate ajunge la un fel de contorizare în cunoaștere. În cuprinsul paragrafului nr.5, D-ul Seneca se declară de asemenea pentru acumularea separată de cunoștințe, dar în același timp și pentru o prelucrare personală a acestor acumulări, astfel încât, chiar dacă este cunoscută sursa din care provin, acestea să fie diferite de sursa lor, pledând prin urmare și pentru o contribuție proprie la interpretarea acelor lecturi. În cuprinsul paragrafului nr.8 se face referire la influențele pe care le-am avea din partea unor autori, D-ul Seneca apreciind că nu se va înțelege cine este autorul pe care-l imiți în limbaj, în argumente, în gândire” și ,,uneori nu se poate nici măcar bănui, atunci când un om plin de talent pune o pecete personală tuturor ideilor pe care le-a preluat de la modelul său și cărora le dă unitate.” Comentând asupra acestor poziții spunem da! Suntem de acord cu abordarea D-lui Seneca, dar numai din perspectiva unor exerciții de acumulare și nu și în sensul creației proprii. Noi știm că ,,la umbra nucului bătrân, nici iarba nu crește” și de aceea, ne declarăm ca în cursul desvoltării noastre personale și mai ales al creației să mergem pe calea unei gândiri cu unelte proprii.

Ștefan Melinte