PERSONAJUL LUCILIUS ȘI ÎNTREBĂRILE SALE

                                                                                                        Ștefan Melinte

 

                         

                                               

 

În anul 4, î.e.n. se naște Lucius Annaeus Seneca, într-o familie de aristocrați romani, ce se mutase în Spania, în orașul Cordoba, provincia Baetica. Tatăl lui Seneca a fost Seneca cel Bătrân, cunoscut a fi fost un istoric și critic al artei oratorice, care a făcut parte din ordinul cavalerilor și mama sa a fost, pe nume Helvia.

Mătușa sa, sora Helviei, l-a dus mai întâi la Roma, unde a avut dascăli latini și greci, între care cel cu influența cea mai mare, în formarea sa a fost stoicul Attalus. Alți dascăli, ai săi au mai fost neopitagoreicul Sozione, precum și oratorul și filosoful Papirius Fabianus(1). Mai târziu, după prigonirea lui Attalus, Seneca a plecat în Egipt, tot împreună cu mătușa sa, unde a rămas în Alexandria, până către anul 31 e.n și a scris lucrarea „Geografia și religia Egiptului”, scriere, azi pierdută.

Între anii 31-41, e.n., Seneca a fost la Roma, unde s-a dedicat  avocaturii și vieții politice, fiind chiar chestor. Este posibil ca, în această perioadă să fi scris tratatul ,,De ira”(Despre mânie).

De asemenea, între anii: 41-49, e.n., în urma adulterului cu Iulia Livia, nepoata împăratului Claudiu este exilat pe insula Corsica, timp de opt ani. În această perioadă, se pare că au fost scrise ,,consolatio”, consolațiile către mama sa Helvia și libertul Polibius. Tot între acești ani se consideră că au fost scrise și: „De constantia sapientis”(Despre fermitatea înțeleptului) și „De providentia” (Despre providență), precum și tragediile: „Agamemnon”, „Troienele”, „Tieste”, „Hercule cuprins de nebunie”, „Hercule pe muntele Oeta”,(2).

                                                                          1.

Între anii: 49-54, Agripina îl recheamă pe filosoful Seneca din exil și îi cere să se ocupe de instruirea și formarea fiului ei Lucius Domitius.

Lucius Domitius Achenobarbus, sau Nero, aşa cum va fi numit mai târziu, a fost ultimul împărat al dinastiei Iulia-Claudia. După înlăturarea fratelui său vitreg Britanicus, la începutul anului 55. e.n., Nero a preluat puterea imperială a Romei Antice.

Chiar şi Seneca vedea în urcarea pe tron a tânărului împărat „începutul unei ere fericite” şi îl compară pe fiul lui Claudius cu Apollo, zeu cu care Nero este „identic ca frumuseţe şi talent artistic.”. Seneca a fost între cei care au participat la formarea lui Nero și chiar a scris unele din discursurile tânărului împărat Nero.(3).

 Între anii: 54-62, Burrus  prefectul gărzii pretoriene, împreună cu Seneca au condus imperiul, prin politici de echilibru, înțelepciune și cumpătare.

 În timpul lui Nero, Seneca a devenit perceptor și s-a bucurat de onoruri și de o condiție materiala mult înstărită. Au fost scrise între acești ani: „De clementia”(Despre îngăduință” și celelalte tragedii. ,,Medeea”, „Fedra”, „Oedip rege”.

Către anul 62.e.n., Burrus moare  și lui Seneca i se aduc învinuiri, precum că ar fi făcut parte dintre cei ce au complotat cu Pison, senator stoic împotriva lui Nero. Seneca între anii: 62-65 e.n. s-a retras din viața publică și reântorcându-se la studiile sale s-a oferit să returneze către Nero, tot ceea ce el primise de la Nero. 

Între acești ani: (62-65), se pare că au fost scrise tratatele: ,,De tranquilitate animi”(Despre liniștea sufletelor), „De otio”(Despre tihnă), „De vita beata”(Despre viața fericită), ,,De brevitate vitae”(Despre scurtimea vieții), ,,Epistulae morales ad Lucilium”(Scrisori către Lucilius),(3). Prin intrarea sa în dizgrația împăratului, pe care el însuși îl susținuse în ascensiunea sa, spre puterea imperială, acesta i-a cerut lui Seneca să sa sinucidă. Sinuciderea lui Seneca are loc la 12 aprilie, anul 65, e.n..

 În (Annales, Xv, 63-64), istoricul Tacit a imortalizat această sinucidere după cum urmează: ,,Una dintre gărzi, care îl păzeau i-a dat vestea condamnării. Seneca a cerut atunci câteva tăblițe, pe care să-și scrie testamentul, iar la refuzul centurionului, s-a întors către prieteni și le-a spus că, în cazul acesta, le va lăsa singura avuție, care îi mai rămăsese, dar și cea mai valoroasă-modul său de viață-, pe care, dacă ei și l-ar aminti, ar deveni renumiți pentru demnitate morală și prietenie statornică.”(4).

 ,,Toate aceste crime și atrocități, realizate, după spusele lui Nero, pentru a asigura securitatea actului de guvernare, erau urmate de spectacole grandioase, menite să demonstreze că pericolul fusese înlăturat. Odată cu moartea lui Nero, survenită în anul 68 p. Chr.”, iulio-claudienii au disparut din viaţa politică a Imperiului Roman.(5).

                                                                              2.

 

În universal mental roman și în cultura Imperiului Roman, Lucius Aenneus Seneca a fost un mare om politic, chestor, jurist, perceptor imperial, dramaturg și filosof roman. În societatea și cultura romană, istoria literaturii latine, între secolele II-I î.e.n. au strălucit: Cicero, Vergiliu, Ovidiu, Titus Livius. Marcus Tullius Cicero (03.01.106-07.12.43, î.e.n.) a fost de asemenea un mare politician, jurist, orator, filosof și poet de limbă latină și greacă, ce a scris cam 864 de epistule, dintre care 774, scrise de el.(6)

Primii autori romani de literatură cultă sunt: Livius Andronicus și cel mai renumit dramaturg a fost Plaut, cu comedia sa de moravuri, Terentiu și alți autori de comedie și tragedie preclasică. A urmat apoi Lucilius, cu evoluția saturei, tematica și stilul saturelor lui Lucilius.

 Există și îndoiala precum că, Lucilius ar fi fost un personaj real. În acest sens, cei care susțin că Lucilius a fost un personaj real aduc argumente, după cum urmează: în „Scrisori către Lucilius”, Seneca se exprimă, precum că a primit scrisori directe de la Lucilius. Între Lucilius, autor de sature și Lucilius, prietenul lui Seneca nu a fost nici-o legătură, ei trăind în secole diferite. De asemenea, între Lucilius, epigramist grec, din vremea lui Nero, inclus în ,,Anthologia Palatina” și Gaius Lucilius Junior, prieten cu Seneca nu a fost nici-o apropiere familială sau înrudire. Lui Lucilius, Seneca îi dedică dialogul „Despre providență” și tratatul ,,Științele naturii în primul veac”, așa cum reiese din scrisorile lui Seneca. Seneca a citat și câteva versuri în scrisori, din care putem înțelege că Lucilius, a fost filosof și poet.(7).

După I.N. Dianu(7), lui Lucilius i se atribuie și poema „Aetna”, „în care se caută o explicare privind activitatea vulcanului Etna, din Sicilia”(7). Se presupune că „scrisorile către Lucilius” ar fi fost mai multe, de 124.

Dacă Lucilius a fost un personaj imaginar, atunci rezultă că în aceste scrisori, Lucilius nu ar fi adresat nici-o întrebare, în sens real lui Seneca. Prin urmare, întrebările atribuite lui Lucilius, în aceste scrisori ar fi fost în fapt numai întrebări ipotetice, cu sensul că Seneca a pus aceste întrebări pe seama lui Lucilius, scopul său fiind acela de a susține interogativ combustia unui dialog imaginar între el, ca filosof și un prieten imaginar.

A fost Lucilius un stoic? La început se pare că, ar fi fost un epicureic și mai apoi, sub influența lui Seneca, el ar fi devenit un personaj stoic.

Dintre posibilele întrebări, pe care Lucilius le-ar fi adresat către Seneca relevăm:

în scrisoarea nr.1 - Nu știu cum tu, acum spre senectute te împaci cu timpul tău și mai ales, cum judeci tu relația dintre oameni și timpul pe care, ei l-au primit la naștere? În viața noastră am putea cădea și poate nu din vina noastră. Crezi că dacă vom cădea și vom deveni săraci, ne va întinde cineva o mână?

Crezi că din tot ceea ce ne aparține și am strâns în viața noastră lumească, când vom trece spre dincolo, vom lua ceva cu noi? Ce ne aparține nouă cu adevărat din această viață prietene?

                                                                            3.

În scrisoarea nr.19, - Eu pot să continui a-ți scrie și în scrisorile mele să-ți adresez mai multe întrebări, care mă frământă. Unele dintre ele sunt: consideri că ar trebui să mă retrag din viața publică undeva la țară, să mă fălesc cu singurătatea mea, s-au să-i fac pe ceilalți să creadă că retragerea mea este învăluită în mister? Ai accepta ca eu să mă retrag și să mă refugiez într-un ascunziș și uitare?

În această înclinație a mea de a mă retrage, cine crezi că poate să aleagă a-și duce viața în umbre și singurătate?

Eu unul nu pot și recunosc că vreau să am prieteni,, să mă retrag printre cărți, aproape de bibliotecă. Eu aleg această cale și în această situație, cum vezi alegerea mea?

Clienții ce vor crede despre prietenia mea? Acum sunt în cumpănă și nu știu ce să fac: să renunț la mine în întregime s-au să renunț numai la o parte din privilegiile mele?

Aș mai putea rămâne un timp în viața politică, dar sunt unele presiuni de la Roma, care mă determină să aleg retragerea. Dar totuși îndrăsnesc să te întreb: știi cumva care ar fi calea?

Crezi că printr-o retragere cumpănită din administrație voi mai avea aceleași privilegii? Ce și cum să scap din grijile acestea pentru funcții administrative?

În scrisoarea nr.71 - Am nevoie de sfaturi și cum crezi că ar trebui să le găsesc și să fie acestea, spre a fi ele în folosul meu?

Îmi poți spune câte ceva despre binele desăvârșit? Crezi că binele desăvârșit poate fi un scop în viața mea și că acțiunile mele pot fi în armonie cu acesta? Cum sunt celelalte bunuri față de binele desăvârșit și cum trebuie să mă poziționez față de virtute?

Pot fi eu aproape de toate învățăturile filosofilor? Unde ne aflăm pe drumul cunoașterii ființelor, naturii și corpurilor cerești? De asemenea, care este sensul evoluției acestora?

Ce poziție să am eu față de zeu și legile universului? Ce crezi despre virtute și adevăr sau despre  felurile de bine?

Comparând un înțelept stoic cu un om comun, cum îl vezi pe un înțelept că se poartă în împrejurări potrivnice și cum îl vezi pe un om comun în aceleași împrejurări?

Ce este progresul și dacă cei ce sunt înțelepți vor merge pe drumul progresului, cum crezi că ar trebui să ne purtăm pe acest drum și cum putem învinge: lăcomia, ambiția și teama de moarte?

În scrisoarea nr.84 - Nu știu, în prezent dacă mai faci călătorii, de te mai ocupi de lecturi și studiu? Mai meditezi la cele descoperite  și la cele ce au rămas, spre a fi descoperite?

În comparația, între noi și albine crezi că în acțiunile noastre, albinele ar trebui să ne fie un model? Nu ar trebui ca, așa cum albinele preiau nectarul din flori și noi acumulând învățături să le prelucrăm pe acestea, astfel încât ele să devină o hrană pentru spirit?

                                                                             4.

În acest scop, cât de mare ar trebui să fie puterea noastră , în a asimila și prelucra  învățăturile, pe care noi ni le însușim?

Ar trebui ca aceste învățături, prelucrate de noi înșine să ne conducă la o armonie în spirit și pe ce cale?

Și în celelalte scrisori, admițându-se că Lucilius a fost un personaj real, se presupune că acesta a intrat în dialogul său filosofic cu filosoful-literat și prin urmare a adresat către Seneca diverse întrebări. Seneca era adeptul filosofiei, ca mod de viață și prin exercițiile sale spiritual-filosofice și morale, el l-a atras și pe Lucilius în matricea filosofilor stoici . În acest sens, Seneca îl considera pe Lucilius, drept creația sa.

                                               

 

 

                                             „Dacă lipsește ținta, viața este o rătăcire!”

                                                                            Seneca

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                       5.

Bibliografie și note

 (1), Ioana Costa ș.a. ,,Despre scurtimea vieții”, pag.158.

 (2)  Ioana Costa -,,Rămâi cu bine - Scrisori către Lucilius”, editura „Seneca Lucius Aenneus”, anul 2014, pag.316.

 (3)  Eugen Cizeck - Istoria literaturii latine vol I-II, Societatea „Adevărul” 1994.

 (4),  Ioana Costa -,,Rămâi cu bine - Scrisori către Lucilius”, editura „Seneca Lucius Aenneus”, anul 2014, pag.317.

 (5), R. Etienne, Le siecle d’Auguste, Paris, 1989, p. 12.

 (6), Eugen Cizeck -Istoria literaturii latine vol I-II, Societatea „Adevărul” 1994.

 (7), I.N. Dianu - ,,Viața și operele lui Seneca”, tipărită sub titulatura Ministerului instrucțiunii și al Cultelor din publicațiunile Casei Școalelor, în București, anul 1909. 

(8), Curente filosofice.

1. - Stoicismul, a fost un curent filosofic generat către începutul epocii elenistice (sfârșitul secolului IV î. d. Hr. care s-a prelungit și manifestat, chiar până către epoca Romei Antice, imperiale-secolul al III - lea, d. Hr.). Între reprezentanții acestui curent filosofic amintim: Zenon din Kition, Cleanthes, Crisipus, Diogene din Babilon, Antipater din Tarsus, Panaetius, Posidonius, Cicero, Seneca, Epictet, Marc Aureliu.

2. - Epicurenii - curent filosofic,  după numele filosofului Epicur, născut la anul 341, î.d.Hr.

3. - Cinicii - Întemeietorul acestei școli filosofice a fost Antistene din Atena.

(8) Citate senecane:

Scrisoarea 1, „nimic nu ne aparține, doar timpul este al nostru.”,

S.19. „Un lucru de preț nu poate costa puțin: cântărește dacă preferi să renunți la tine însuți sau la vreunul din privilegiile tale?”

S.23. „Bucură-te de ceea ce este al tău!”

S.41. „Există în noi un spirit sfânt care ne urmărește și ne veghează faptele.”

S.50. „Răul nostru nu vine din afară.”

S.76. „Cât timp trăiești se cuvine să înveți să trăiești.”

S.93. „De mine depinde să trăiesc cu adevărat, viața care este a mea.”

S.94. „Spiritul poartă în sine semințele tuturor virtuților.”

S.101. „Fiecare zi în parte să-ți fie o viață întreagă!”

                                                                              6.