sâmbătă, 22 ianuarie 2022

 Andrei Suman                                                                                                                                                                   DESPRE LIBERTATE                                                                                                                                                                    Libertatea poate fi definită ca un potențial de stare, caracterizat de    non-constrângere, cu sub-nivelele sale de non-obligație și non-represiune. Potrivit unei acțiuni asumate, o ființă își direcționează efortul său în consens cu un scop, având un sens clar, précis și determinat, spre a realiza în timp și spațiu acel obiectiv. Într-o democrație, una din valorile fundamentale, este libertatea. În această abordare, în lucrarea sa „Răspântii ale gândirii”, profesorul Mircea Flonta susține că, principiul libertății și-ar avea rădăcina în postulatul demnității și autonomiei depline, a ființei omenești, a cărui afirmare deplină o găsim în gândirea lui Kant. Din această perspectivă, principiul libertății ar fi fost elaborat în două direcții principale. 

Prima direcție, dintre acestea ar corespunde  expresiei instituțiilor democratice, în primul rând, în garanțiile egalității în fața legii, garanții, pe care le oferă funcționarea efectivă, a instituțiilor unui stat de drept. 

Cea de a doua direcție este libertatea deplină de alegere a individului matur și responsabil, o libertate care este îngrădită, doar de recunoașterea intereselor și drepturilor, în egală măsură legitime, ale semenilor. 

Aceste două direcții, din perspectiva lui Isaiah Berlin sunt numite: libertate pozitivă și negativă. Aceste direcții se află într-o anumită tensiune și între ele pot exista chiar și conflicte. Egalitatea politică, dreptatea socială, exigențe ale unei organizări eficiente,  sau cerințe de securitate, pot să stea în calea libertății de alegere și de mișcare a individului. 

Între cei care au analizat conflictul dintre bunuri și valori, care conferă sens și bogăție vieții oamenilor au fost: Karl Popper și Isaiah Berlin. 

Libertatea, ca valoare democratică, prin fundamentele sale a generat și sistemul politico-economic liberal. Acest sistem politico-economic este caracterizat de restrângerea implicării statului în economie și de asemenea, de asigurarea liberei inițiative. A fi un iubitor de libertate și adevăr înseamnă că vrei să gândești cu propria ta minte și să fii un om liber!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu