marți, 14 aprilie 2020


EVOLUŢIA PROPRIETĂŢILOR FUNCIARE ÎN COMUNA VĂLENI,
 JUDEȚUL OLT

În vechime, în satele sparte Bereşti (azi Văleni), Căleşti, Răseşti, Novaci, moştenii erau mici proprietari de terenuri agricole.
Prin cumpărarea cu stânjenul sau prin abuzuri, mai târziu începând cu căpitanii de lefegii sau de postelnicei şi continuând cu boierii, care căutau spre a-şi mări hotarele, mica proprietate a fost înghiţită de moşiile boiereşti, mai întâi de Chircă Rudeanu, de ginerele său Ghencea Rusti Văleanu şi apoi de Şerban Cantacuzino, vel paharnic (1681 – 1696).
Moştenii erau deposedaţi astfel că, în timp, câmpul, pădurea, dealurile cu vii, vadurile de moară după Vede, cu siliştea satelor se alătură la Văleni şi proprietatea funciară a fost concentrată în mâinile marilor boieri sau slujitorilor domniei.
În cartea Măriei sale Matei Vodă Basarab, cu data de 1646, către Vlad, căpitan de lefegii se arată cum, vechii moşneni îşi pierdeau moşiile, pe care aceşti căpitani sub steagul cărora moşnenii se găseau grupaţi le preluau prin viclenie.

Mai târziu, slugerul Dumitrache Văleanu, proprietarul moşiei Văleni, în dorinţa de a-şi mări hotarele moşiei, în anii 1806, 1808, 1819 şi după moartea acestuia, Bica Văleanca, soţia sa, în anii 1829 şi 1831 a cumpărat ultimii stânjeni de moşie din Bereşti, moştenirea lui Minea Berescu.
Proprietatea mică s-a format în Văleni abia după anul 1864, când a apărut legea rurală şi când în satele Văleni şi Popeşti au fost împroprietăriţi 374 de locuitori. În satul Văleni se aflau pe atunci: 70 de fruntaşi, 193 de mijlocaşi, 48 de pălmaşi şi 337 cămine ( locuri de casă şi grădini ).
În satul Popeşti erau: 5 fruntaşi, 22 mijlocaşi, 8 pălmaşi şi 37 de cămine ( locuri de casă şi grădini ).
Fruntaşii primiseră în câmp câte 11 pogoane = 5,5129 Ha şi în sat 489 de stânjeni pătraţi = 1925m2 – un total de 5,7055 Ha. Mijlocaşii au primit în câmp şi în sat un total o suprafaţă de 4,0976 ha pentru fiecare. Pălmaşii au primit în câmp şi în sat câte 2,5105 ha de fiecare. Cămine ( locuri de casă şi grădini ) erau de 0,1925 ha.
În satele Văleni şi Popeşti, suprafaţa totală a micii proprietăţi era de 1453,00 ha. În anul 1903, în satul Văleni se aflau :
- fruntaşi 285;
- mijlocaşi 685;
- pălmaşi 161;
- cămine 60;
În satul Popeşti:
- fruntaşi 11;
- mijlocaşi 61;
- pălmaşi 14;
- cămine 3;

Cu o suprafaţă totală tot de 1453 ha.
În rolurile de contribuţiuni figurau 414 proprietari impuşi. În realitate, numărul proprietarilor, precum şi acela al proprietăţilor mici era de 1280. În anul 1903, tabloul de structură al proprietăţilor funciare era după cum urmează:
- proprietatea mare: - CONSTANTIN COLIBĂŞEANU cu 4832,3687 ha, în procent 75%.
- Proprietatea mijlocie: - PETRACHE ŢOLESCU – Primarul, care deţinea 128,8724 ha, în procent 1,9%.
- Proprietatea mică: 1280 mici proprietari cu o suprafaţă totală de 1453,9327 ha, în procent 22,8 %.
- 2 biserici şi comuna, cu o suprafaţă de 18,7940 ha, în procente 0,2 %. În total 6433,9678 ha.
În anul 1918 au fost expropriate 2386 ha, din proprietatea lui Constantin Colibăşeanu şi 6,00 ha din proprietatea lui Petrache Ţolescu, cu care au fost împroprietăriţi locuitorii din comuna Văleni. Împroprietărirea din anul 1921 a făcut posibil ca, 407 locuitori şi 22 de orfani să fie împroprietăriţi cu o suprafaţă totală de 1842,75 ha. În anul 1941, structura proprietăţilor funciare era după cum urmează:
- proprietatea mare 1442,00 ha
- proprietatea mijlocie 116,00 ha
- proprietatea comunei 452,00 ha.
- proprietate instituţii 35,50 ha.
- proprietatea mică 3464,30 ha
TOTAL 5509,80 ha

Prin legea nr 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în monitorul oficial nr. 68 bis / 23.03.1945, s-a trecut la exproprierea unor bunuri şi proprietăţi agricole. Astfel au fost expropriate 833,75 ha şi atribuite la 837 de locuitori. Comitetul local pe comună a înscris pe tabele ca prioritate, împroprietărirea ostaşilor care erau mobilizaţi sau concentraţi şi pe cei care au luptat pe front.
A urmat Decretul nr. 82, pentru completarea unor dispoziţii din legea nr. 187/1945, publicată în buletinul oficial al R.P.R. nr. 1 / 2.03.1949 şi decretul nr. 444, cu privire la transmiterea unor terenuri agricole-rezervă de stat în folosinţă veşnică unor gospodării agricole colective şi în proprietatea unor ţărani muncitori, cu pământ puţin şi familii numeroase, publicat în buletinul oficial al Marii Adunări Naţionale, a R.P.R. nr. 43 / 28.10.1953, în continuare a urmat decretul nr. 115 / 1959, prin care din Văleni 31 de mici proprietari de terenuri agricole, din cauza presiunilor pentru cooperativizarea agriculturii au donat terenul statului. Noile politici agrare au dus la sărăcirea micilor proprietari şi la forţarea lor, de a se trece mai întâi în întovărăşiri agricole şi apoi în gospodării agricole colective.
Între anii 1952 - 1959, s-au înfiinţat diverse întovărăşiri, prin care s-a experimentat un sistem de cooperare în executarea muncilor agricole. La 16 august 1959, a avut loc prima adunare generală a cooperativei agricole de producţie „Scânteia”, din satul Văleni şi la 11 martie 1962, a luat fiinţă cooperativa agricolă de producţie „Unirea”, din satul Mândra. Din luna martie 1962, se încheia în Văleni un proces dureros de cooperativizare forţată a micilor proprietari.
Prin politici etatiste, marii proprietari fuseseră deposedaţi, începând cu anul 1945 şi până spre anul
1949. Micii proprietari îşi vedeau pierdut pământul şi agoniseala – inventarul uneltelor agricole, animalele de tracţiune ( caii şi boii), care au fost distruse - puţini au fost din Văleni cei care s-au înscris de bună voie la gospodăriile agricole colective.
Unii dintre aceştia au opus rezistenţă şi alţii s-au refugiat, cum a fost cazul familiei lui Vladu Constantin Ştefan, care s-a refugiat cu fiul său Vladu Dumitru şi de asemenea cu fiica sa Vladu Florica, spre Braşov.
Aceste cooperative agricole de producţie, au fiinţat, până spre anul 1991, când prin legea fondului funciar nr. 18 / 1991, s-a trecut la constituirea de comisii de lichidare a cooperativelor şi în acest sens a fost împărţit patrimoniul fiecărei cooperative.
Drepturile foştilor cooperatori, asupra bunurilor au fost stabilite în cotă valorică, proporţional cu suprafaţa de teren adusă sau preluată în cooperativă şi cu volumul muncii prestate.
Construcţiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, maşinile, utilajele şi alte asemenea, mijloacele fixe, ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie desfiinţate, au devenit proprietatea membrilor asociaţiilor de tip privat, cu personalitate juridică.
La cooperativa „Unirea”, din satul Mândra, construcţiile agrozootehnice au fost demolate şi împărţite între săteni. La fosta cooperativă „Scânteia” din Văleni, construcţiile agrozootehnice nu au fost demolate – ele trecând în patrimoniul societăţilor agricole „Unirea”, „Libera” şi „Prietenia”.
Unele din aceste societăţii agricole, luând credite au gajat cu construcţiile din patrimoniu şi neputând achita aceste credite cu dobânzile aferente - unele clădiri şi construcţii agrozootehnice au fost scoase la licitaţie, de către administraţia financiară şi achiziţionate începând cu anul 2003, de către şefi de asociaţie şi crescători particulari, de animale din Văleni cum sunt: Şofaru Ion, Popete Marin, Badea Adrian ( din Piteşti) şi Bolboaşă Florea. Aceştia, după ce au devenit proprietari au populat grajdurile, în principal cu vaci şi mai puţin cu porci, iar în câmp unul dintre aceştia avea şi 500 de oi ţurcane (Popete Marin). Bovinele şi ovinele, precum şi plantaţiile de vii şi pomi, ale cooperativelor au fost împărţite foştilor membri cooperatori. Terenurile aferente zootehniilor Mândra şi Văleni, au intrat în administraţia Primăriei, iar terenurile agricole ale cooperativelor au fost retrocedate către foştii proprietari. Prin legile fondului funciar nr. 18/1991; nr. 169/1997 şi nr. 1/2000 s-a trecut la reconstituirea dreptului de proprietate.
Astfel, în comuna Văleni, prin legea fondului funciar nr. 18 /1991, a fost reconstituit şi constituit dreptul de proprietate pentru 2632 de proprietari, cu o suprafaţă totală de 5187, 56 ha, din care 92 de proprietari deţineau 48,06 ha de pădure.

În anexa 2a, figurează autorii care trăiau în momentul împărţirii terenurilor.
În anexa 2b, figurează proprietarii cărora le-a fost constituit dreptul de proprietate.
În anexa 3 sunt înregistraţi autori defuncţi, cu moştenitorii lor legali.
În anexa 9a au fost înregistraţi proprietarii, care au primit câte 0,50 ha.
În anexa 11 sunt înregistraţi personalul tehnic, care a primit în proprietate, câte 1 ha.
În anexa 13 au fost înregistrate două Parohii: Parohia Văleni - 5,00 ha şi Parohia Mândra - Tirişneag, de asemenea cu 5,00 ha.
În anexa 15, au fost înregistraţi proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră.
În anexa 28, a fost înregistrat un singur proprietar căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, pe teritoriul administrativ al comunei Văleni.
În anexele 32 şi 36, a fost reconstituit dreptul de proprietate, pentru autorii care au avut terenurile donate sau confiscate de stat.
Reconstituirea dreptului de proprietate, pentru aceşti autori s-a făcut din terenurile, aparţinătoare Agenţiei Domeniilor Statului, la S.C. Boianu- Drăgăneşti S.A., pe teritoriul administrativ al comunei Stoicăneşti.
În anexa 37 au fost înregistraţi 4 autori, la care reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut tot din terenurile A.D.S., dar pe teritoriul administrativ al comunei Văleni, în zona limitrofă a satului Tirişneag, la hotarul cu comuna Seaca.
In anexa 38, au fost înregistraţi fiii şi nepoţii foştilor mari proprietari, cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, tot din terenurile A.D.S., pe amplasamentul de la marginea satului Tirişneag, la hotarul de sud cu comuna Seaca.
Autori :
1. Dimescu Carmen, cu moştenitori- Gervais Monique. – 50ha.
2. Colibăşeanu Eugen, cu moştenitori- Colibăşeanu Renee –50 ha.
3. Butculescu Marin Constantin, cu moştenitori- Butculescu Dalina – 40 ha.
În anexa 43, a fost înregistrată Parohia Văleni, care a mai primit 4,00 ha, teren aflat pe teritoriul comunei Văleni.
În anexa 44 au fost înregistrate şcolile: Liceul Văleni - 5 ha, Şcoala Popeşti ( desfiinţată) şi Şcoala Mândra - 7,25 ha, în total fiind acordate 12,25 ha, pe teritoriul comunei Văleni.
În anexa 47, au fost înregistraţi 4 autori, cărora nu le fusese reconstituit dreptul de proprietate, la legea fondului funciar nr. 18 /1991.
În anexa 53, au fost înregistraţi 11 autori, cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră.
O suprafaţă de 10. ha a fost retrocedată din pădurea Găzăreanca, iar 13,41 ha au fost retrocedate din pădurea Colnicul Bătrân. În urma unor contestaţii, adresate comisie judeţene Olt, de aplicare a legilor fondului funciar sau a unor hotărâri judecătoreşti au mai primit terenuri, după cum urmează:
1. Colibăşeanu Renee - 50 HA de la A.D.S., teren, situat la S.C. Boianu-Drăgăneşti, pe teritoriul comunei Stoicăneşti.
2. Lackeman Elena Economu - cu moştenitorii legali: Chrissoveloni Maria Georgeta Caternia, fiica din a doua căsătorie şi Butculescu Dalina nepoată, fiica lui Butculescu Marin ( fiu rezultat din prima căsătorie cu Emanoil Butculescu) - 10 ha teren de pădure, din amplasamentul pădurea Găzăreanca.
3. Lackeman Elena Economu - 40 ha.
4. Ion Nicolae Chrissoveloni - 5 ha.
5. Sibille Manou - 5 ha.
6. Butculescu Marin Constantin -10 ha.
7. Filipeanu Florea, cu moştenitor Mitroi Matilda 10 ha.
După aplicarea legilor fondului funciar, între anii 1991 şi 2004, au fost puşi în posesie, un număr total de 2702 proprietari, inclusiv hotărâri judecătoreşti, cu o suprafaţă totală de 5510,03 ha, din care 103 sunt proprietari de pădure, cu o suprafaţă de 71,47 ha.

ȘTEFAN MELINTE
PARTENERIAT CULTURAL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu