JURNALISM INDEPENDENT
SUSPICIUNI ȘI TEMERI CU PRIVIRE LA DESVOLTAREA TEHNOLOGIILOR „AI”
Conducerea „OPENAI” a susținut că înlocuirea lui Sam Altman a
survenit din motivul că, atunci când se afla la conducerea companiei, în
desvoltarea unor programe AI nu ar fi fost suficient de sincer. La întrebările
,,Cât de nesincer ar fi putut fi Sam Altman și în ce direcție ar fi fost
orientată nesinceritatea lui?"S-ar putea răspunde că nu știm sigur, dar
bănuim că, Sam Altman nu ar fi ținut cont de restricțiile privind desvoltarea unor
anumite programe AI si că în mod deliberat ar fi împins spre înainte
cercetările în desvoltarea acelor programe, fără a introduce o pauză în
desfășurarea acestora, așa cum susțineau anumite direcții de management.
Această poziționare, a sa ar fi trezit suspiciuni pentru consiliul de
administrație al OPENAI și, ca urmare a acestor suspiciuni ar fi rezultat drept
consecința decizia privind schimbarea lui Altman. Cât de justificată a fost
decizia de schimbare a lui Altman de la conducerea OPENAI? Personal apreciez că
pe undeva, această decizie este inacceptabilă și ca OPENAI, împreuna cu
celelalte companii AI, care desvoltă programe avansate de AI ar trebui sa-si
continue desvoltarea acestor programe AI, astfel încât AI sa forțeze schimbarea
lumii noastre într-o direcție mai bună....Este lumea noastră retrogradă, atunci
când susține necesitatea legiferării în spațiul de tehnologie AI sau ea este
forțată de pericolele ce ar rezulta prin desvoltarea AI fără o legislație
adecvată? Dincolo de orice suspiciuni si temeri, consider că, totuși
desvoltarea AI ar trebui direcționată juridic prin crearea si implementarea
unei legislații adecvate, potrivit stadiilor de desvoltare AI și contracarării
oricărui pericol, datorat acestor noi stadii evolutive de AI. Si totuși,
evaluăm că guvernele statale se vor opune implementării unor programe AI. Cauza
acestei opoziții este determinată de faptul că accesarea și interacțiunea
cetățenilor cu AI ar putea provoca nemulțumirea în rândul unor anumite
categorii sociale, fapt ce ar putea genera instabilitate politică. Între
acuzațiile împotriva implementării AI și temerile invocate de guvernanți ar
putea fi și absența securității informatice, datorită căreia, proprietarii și
deținătorii de tehnologie și infrastructură informatică ar direcționa
activitatea AI în anumite scopuri, concurente cu scopurile politicilor statale.
Și din această cauză, securitatea statală ar putea fi pusă în pericol de
programele de desvoltare AI.
Sursa
foto: Pixabay
Andrei Suman, UZPR Olt, Pan M. Vizirescu