DESPRE ANULAREA CULTURII PRIVIND DESVOLTAREA UNEI ECONOMII AUTARHICE

 

DESPRE ANULAREA  CULTURII PRIVIND DESVOLTAREA UNEI ECONOMII AUTARHICE

 

Suntem de acord că într-o economie statală nu poți face de unul singur absolut totul și că trebuie să-ți deschizi porțile economiei statale pentru diverse firme, companii „trans sau multi-naționale”. Prin urmare, a trebuit să renunțăm la gândirea autarhică de desvoltare a economiei statale și să ne deschidem porțile pentru a deveni și o piață de desfacere. Problema care s-a pus și încă se pune este, cam cât trebuie să ne deschidem aceste porți? Unii politicieni, de factură neo-liberală s-au declarat pentru o deschidere vastă, în timp ce alții au susținut că sunt și întreprinderi românești care ar mai trebui să funcționeze în economia neo-capitalistă. Din această perspectivă, mitul unei culturi autarhice de desvoltare economică s-a prăbușit. Prin urmare, în neo-capitalismul timpuriu al societății noastre, anularea culturii unei desvoltării economice statale autarhice a fost susținută atât din interior cât și din exteriorul țării noastre. Devenind o realitate a noilor transformări politico-economice europene, fenomenul anulării culturii privind desvoltarea economică statală a cuprins toate statele est-europene. Astfel că, noua cultură a economiei de piață a devenit dominantă și prin crearea Uniunii Europene, la nivelul întregului continent-european a fost desvoltată o mare piață europeană a muncii și schimburilor economice inter-state. Aderarea României la N.A.T.O., U.E și în continuare, aderarea României la alte structuri europene și chiar la nivel mondial a fost îngreunată de anumite interese, fapt ce a antrenat importante costuri economico-financiare. Până ce și mai recent, în aderarea României la spațiul Schengen se întâmpină mari greutăți. După, peste 30 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, în contextul luptei pentru supraviețuire, datorată schimbărilor climatice și a goanei după resurse, tehnologie și piețe de desfacere, românii se întreabă, cât câștigăm și cât pierdem noi românii în această luptă a noastră pentru supraviețuire? Astăzi, tot mai mulți români spun că datoria publică este într-o continuă creștere și că dobânzile la creditele angajate de țara noastră sunt prea mari, față de dobânzile la care se împrumută alte state. Avându-se în vedere că la sfârșitul anului 1989, Întreprinderea România nu avea datorie publică și că prin urmare, bugetul era în curs de a deveni excedentar, văzând datoria noastră publică, de peste 150 de miliarde de euro, tot mai multe voci spun că ceva nu este în regulă. Drept consecință a acestei stări de fapte și de lucruri se apreciază că, guvernele noastre ar trebui să ia în calcul schimbarea unor politici, astfel încât să ne echilibrăm cheltuielile cu veniturile și Întreprinderea România să devină o Întreprindere sustenabilă.

 

Andrei Suman, UZP Olt, Pan M. Vizirescu