luni, 8 mai 2017



MIȘCAREA EUHTER-ORTODOXĂ






 RUGĂCIUNI EUTEROGONIC-ORTODOXE

Rugăciunea este un act mistic, prin care persoana care se roagă recunoaște existența unor forțe supranaturale. În decursul actului mistic de rugăciune, persoana rugătoare invocă acele entități supranaturale, ființe de spirit pentru depășirea anumitor bariere din viață, pentru sănătate și creșterea puterii de cunoaștere și înțelegere a lumii în care trăim. În lumea noastră, rugăciunea euhterogonic-ortodoxă este un act mistico-rațional cu sens și miez de învățătură hristologică care pentru persoana rugătoare poate avea și un efect placebo. Sfânta Evanghelie după Matei (7:7,8,9,10,11,12-28,29) ,,Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.” ,,Că oricine cere ia, cel care caută află și celui ce bate i se va deschide.”,,Sau cine este omul acela între voi, care de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?” ,,Sau de va cere pește , el îi va da șarpe?” ,,Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El.”,, Ci toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor, că aceasta este Legea și Proorocii.”…,,Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de învățătura Lui.”,,Că îi învăța pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor.” Marcu(11:24-25) ,,De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați să credeți că l-ați și primit și-l veți avea.Și când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.”Matei(18: 19-20),,Vă mai spun iarăși, că dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” Matei(21:22),,Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi.” Luca(11:9-13),,Deci, dacă voi care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer.” Ioan(5:14-15) ,,Îndrăsneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Ioan (14:13,14) ,,Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul, Dacă veți cere ceva în Numele Meu voi face.” Ioan (15:7). ,,Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.”Apostolii l-au rugat pe Domnul Iisus Hristos să-i învețe cum să se roage și astfel, prima rugăciune pe care o cunoaștem prin apostoli este rugăciunea ,,Tatăl Nostru”.
Rugăciunea către Dumnezeu este o încărcare în spirit a fiinţei umane cu energie divină. De aceea, pentru a ne încărca cu energie divină este necesar a ne ruga continuu.
Rugăciunile noastre Euhterogonic-Ortodoxe către Dumnezeu pot fi pentru noi, pentru familia şi comunitatea noastră, pentru poporul nostru şi pentru lumea în care trăim. În dimensiunea lor de timp, rugăciunile noastre trebuie să izvorască din trecut spre în prezent şi către viitor. În acțiunea de a ne ruga și de a fi rugători trebuie să ne ferim de misticismul rugăciunilor deșarte și în van, pentru că Dumnezeu ne dă dar nu ne bagă și în traistă. O rugăciune imposibilă este o amăgire extremă precum că orice este posibil și că orice am cere către Dumnezeu ne va fi dat. Rugăciunea în sens euhterogonic-ortodox este un act mistico-rațional, pentru că noi intuim că este posibil ceea ce noi cerem către Dumnezeu și că Dumnezeu prin actul nostru mistico-rațional poate schimba și include lanțul realității așa cum este pentru noi. Rugăciunea euhter-ortodoxă ne poziționează pe noi românii pe drumul dintre revelație și intuiție și ne ferește de vanul și misticismul rugăciunilor deșarte.

„Doamne, în dimensiunea noastră de spirit învaţă-ne pe noi, în cine să credem şi cum să credem”.

„Doamne, Învaţă-ne şi Întăreşte-ne pe noi, întru Credinţa Noastră Euhterogonic-Ortodoxă”.

„Doamne Luminează-ne Calea şi Învaţă-ne pe noi Îndreptările Tale”.

„Doamne Învaţă-ne pe noi, astfel încât să putem cunoaşte şi înţelege mai bine lumea în care trăim”.

„Doamne, spre îndreptarea noastră, Învaţă-ne pe noi cum să gândim şi să ne organizăm mai bine decât o facem astăzi”.

„Doamne, ajută-ne să ne îmbunătăţim tehnologiile”.

„Doamne ajută-ne poporul nostru român spre a dăinui şi accede în era apogeului evolutiv al lumii noastre”.

„Doamne, ajută-ne să ne îmbunătăţim funcţia statală de acumulare şi repartiţie”.

„Doamne, ajută-ne să avem tehnologii militare performante şi să ştim să ne apărăm mai bine ţara”.

„Doamne Învaţă-ne să creştem şi să controlăm barometrul financiar al economiei naţionale”.

„Doamne ajută-ne să fie cât mai multe locuri de muncă în ţara noastră”.

„Doamne, Dumnezeul Vieţii, Dumnezeul Luminii şi Dumnezeul Mântuirii mele, Pogoară-te peste mine, Pătrunde-mi în suflet în gând şi-n trup, Regleză-mi procesele metabolice, Vindecă-mi orice boală trupească sau sufletească Şi fă-mă să fiu sănătos Doamne, Căci viaţa mea şi trupul meu, Întineresc când sunt cu Tine”.

„Doamne, Învaţă-mă să-mi cunosc şi hrănesc celulele şi eu să am mai multă putere şi energie,
Doamne ajută-mă să-mi cunosc simţurile, nervii şi organele, Doamne ajută spiritul meu spre a cunoaşte şi înţelege, Doamne pe mine însă-mi, ajută-mă să mă cunosc mai bine”.

,,Doamne ajută-mă să mă împlinesc în această lume în care m-ai făcut să trăiesc”.

,,Dă Doamne românilor mintea cea de pe urmă”.

RUGĂCIUNI PSALMICE
(cuprind versete psalmic-biblice)

„Doamne, Dumnezeul Vieţii, Dumnezeul Luminii,
Tu mi-ai dat Scutul Mântuirii Tale
Şi Dreapta Ta m-a sprijinit.
Doamne, către Tine mă rog,
Doamne ajută-mă,
Încinge-mă cu putere
Şi ridică-mă deasupra vrăjmaşilor mei”.

,,La Tine Doamne, îmi înalţ sufletul,
În Tine, Dumnezeul meu mă încred,
Fă-mă să cunosc căile Tale, Doamne,
Învaţă-mă cărările Tale!
Fă-mă să umblu în Adevărul Tău şi Învaţă-mă :
Căci Tu eşti Dumnezeul Mântuirii mele,
Tu eşti nădejdea mea în fiecare zi,
Adu-ţi aminte Doamne de Îndurările Tale şi de Bunătatea Ta,
Căci ele sunt din veşnicie!
Nu-ţi aduce aminte de păcatele mele din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele;
Ci adu-ţi aminte de mine,
După Îndurarea Ta, pentru Bunătatea Ta Doamne!
Doamne milueşte-mă pe mine robul şi păcătosul Tău Doamne.
Doamne milueşte-mă,
Doamne milueşte-mă,
Doamne milueşte-mă"!

,,Doamne Dumnezeul Vieţii,
Dumnezeul Luminii,
Dumnezeul Mântuirii,
Pentru Numele Tău Doamne,
Iartă-mi fărădelegea,
Căci mare este!
Întoarce-Te spre mine
Şi ai milă de mine,
Căci sunt singuratic şi întristat
Neliniştea inimii mele creşte;
Scoate-mă din necazurile mele!
Priveşte întristarea şi truda mea
Şi iartă-mi toate păcatele.
Vezi cât de mulţi sunt vrăşmaşii mei
Şi cu ce ură mare mă urmăresc.
Păzeşte-mi sufletul şi scapă-mă!
Răscumpără-mă Doamne
Dumnezeul Vieţii şi Dumnezeul Luminii
Din toate necazurile mele!
Doamne milostiveşte-te de mine robul Tău
Doamne milueşte-mă pe mine păcătosul.
Doamne milueşte-mă,
Doamne milueşte-mă".

,, Harul, harismele şi darurile vin de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
Duhule Sfinte,
Duhule Sfinte, pogoară-te peste mine
Duhule Sfinte, pogoară-te peste mine
Şi ajută-mă,
Să cresc în har.
Duhule Sfinte, eşti Vistierul bunătăţilor,
Milueşte-mă cu darurile şi harismele Tale,
Duhule Sfinte ajută-mă,
Duhule Sfinte ajută-mă
Şi blagosloveşte-mă.
Doamne ajută"!

,, Cu smerenie pietate şi pioşenie,
Să ne rugăm către Dumnezeu,
Doamne milueşte-mă
Doamne milueşte-mă,
Doamne milueşte-mă pe mine păcătosul"!

ÎNDEMN

Să mergem la Biserică,
Pentru că Duhul Sfânt este prezent în Biserică
Şi Iisus Hristos este Întemeietorul şi Capul Bisericii
Iar Biserica este Trupul Mistic
Al Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.
Să mergem la Biserică şi să ţinem legătura cu Biserica.
Doamne ajută!
Comentariu :
,, Tu eşti Petru, zic Eu şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi nici Porţile Iadului nu o vor birui!”
Prin această Învăţătură, noi înţelegem că Întemeietorul şi Capul Bisericii va zidi Biserica Sa în oameni şi aşa de trainică va fi zidirea, că nici apocalipsa Porţilor iadului nu o vor birui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu