sâmbătă, 13 mai 2017



MIŞCAREA EUHTER-ORTODOXĂ




MISTICA EUHTEROGONICĂ

Mistic,-ă I.1. stăpânit de misticism.2.ascuns, neștiut,tainic II. S.m.f. adept al misticismului.III.s.f. orientare în cadrul religiei sau gândirii filozofico-religioase care afirmă posibilitatea contactului direct sau comuniunii între om și divinitate; misticism.(fr. mistique.gr.mystikos).Dicționar.Marele Dicționar de Neologisme-M.D.N./Permalink.
Mistică-s.f. Doctrină și mistică religioasă care tinde prin asceză, meditație etc.să determine un contact direct sau o comuniune între om și divinitate; misticism {gen.-cii/cf.fr.mistique}.
Isihasm s.n.- doctrină ascetico-mistică, apărută în secolul XIV la Bizanț, potrivit căreia, ascetismul și extazul constitue instrumentele prin care omul poate să recepteze lumina harului(energia emanată de Dumnezeu) și să ajungă astfel la perceperea ei senzorială. Îi este proprie introducerea ,,rugăciunii Lui Iisus”(rugăciunea minții) prin care se realizează o stare de concentrare a minții în urcământul spre Dumnezeu și de pace lăuntrică în care sufletul se deschide total Lui Dumnezeu.-provine din limba greacă de la cuvântul ,,hesekia”(hisihia) și în sens propriu înseamnă liniște. Sursa Dicționarul religios 1994. Prin dimensiunile sale mistice, isihasmul a fost combustia vieții monahal-monastice și a revitalizat în dimensiunea sa primară de spirit ortodoxia. Unii isihaşti şi teologi ortodocşi privesc spiritualitatea ortodoxă ca pe o existenţă static-imuabulă şi se opun ca în Biserica Ortodoxă Română să fiinţeze trei dimensiuni de spiritualitate ortodoxă. Filozofia mistică ortodoxă este reprezentată de mistica monastică a însingurării prin trăirea în comuniune cu Dumnezeu şi retragerea din lume. Şcoala euhteronă, în dimensiunea sa mistică ancorează în spaţiul dintre Dumnezeu, ştiinţă şi filozofie. Filozofia mistică euhteroniană se originează în contrariul divin : ,,există sau nu există Dumnezeu” ; ,,să credem sau să nu credem în Dumnezeu”.
În euhterogonismul ortodox, drumul credinţei şi cunoaşterii este calea noastră a românilor spre libertate şi mântuire, pentru că prin credință și cunoaștere suntem mai aproape de Dumnezeu. Orice român sau fiinţă ehonică, prin educaţie, instrucţie, studii şi experienţă de muncă şi viaţă, poate deveni un ehon ciberian şi prin credinţă și cunoaștere un ciber-euhterian. Pentru români, aspiraţia spre libertate, înălțare întru credință și cunoaștere este veşnică.
În dimensiunea sa esoterică, Mişcarea Euhterogonic-Ortodoxă este şi o mişcare de cunoaştere a spiritului divin, care dezvăluie către români primirea învăţăturii mistice a lumilor cereşti, prin care românii sunt îndreptăţiţi de a participa la conducerea spirituală a lumii noastre. Este necesar, azi mai mult ca oricând, ca românii prin ştiinţa despre spirit şi lumile superioare să participe la conducerea spirituală a lumii noastre. Mistica ciber-euhteriană propovăduieşte despre descoperirea unor învăţături şi tehnologii ale unor popoare şi civilizaţii spre a se obţine puteri magice în a comunica şi realiza schimburi de tehnologii cu alte lumi. Prin mistică și mediumism scientic este posibil pentru lumea noastră de azi, crearea unor tehnologii de acces în spaţiul locuibil galactic din imediata noastră apropiere. În acest sens mistica ciber-euhteriană este mistica puterilor magice, obţinute prin credinţă şi cunoaştere. Prin finalitatea sa pragmatică, mistica și mediumismul euhterogonic se deosebesc de mistica ortodoxă monahico-monastică a însingurării tainice și comuniunii dintre om și Dumnezeu. Euhterianismul este credinţa monoteistă supremă a lumilor cereşti, care precede în spirit iudaismul şi iudeo-creştinismul. Întrucât, iudaismul propovăduiește în lumea noastră un iudeo-centrism în viața de spirit și încearcă să elimine ocult neamurile de la conducerea spirituală, în lumea noastră de azi asistăm la o aprigă luptă de spirit între iudaism şi iudeo-creştinism.
În reprezentarea raţională, Iudaismul şi unele biserici creştine protestante, neagă Dumnezeirea Fiului, considerând că este o hulă la adresa Lui Dumnezeu - că Iisus Hristos se consideră pe sine că este Fiul Lui Dumnezeu.
Gândirea religioasă iudaică şi cea de reverberaţie protestantă susţine, că Iisus Hristos nu este Fiul Lui Dumnezeu de o Fiinţă cu Dumnezeu şi egală cu Dumnezeu, pentru că atunci lumea ar trebui să creadă în doi Dumnezei şi ar decade într-un dualism zeesc.
În istoria astrală a credinţelor lumilor cereşti, Dumnezeu Gohn îl precede pe Dumnezeu Yahwe, Zeul suprem cu care vechii evrei îşi împletesc istoria lor ca popor ales. În spiritualitatea istoriei tribale a vechilor evrei, Dumnezeu este reprezentarea divină a Lui Dumnezeu Gohn, Marele Creator al universului aşa cum el este, al vieţii şi al lumilor cereşti.
În euhterianism, Dumnezeu Gohn poate avea fii în oricare lume cerească a universului şi atunci în credinţa noastră astro-universiană, Iisus Hristos, Născut în lumea noastră prin Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria este Fiul Lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Iisus Hristos este fiul omului, dar prin credinţa şi unirea sa mistică în spirit cu Dumnezeu Gohn Tatăl, El creşte în har şi se îndumnezeieşte sub puterea divină şi creştinii îl consideră pe El că este Însuşi Dumnezeu, pentru că El este Dumnezeu Întrupat în om.
În mistica ciber-euhteriană, omul lumii noastre poate intra în rezonanţă cu vibraţia de spirit a altor fiinţe din lumile cereşti şi Fiul uneşte în spirit omul lumilor cereşti cu Dumnezeu Gohn, Marele Creator. Dumnezeu Gohn este unul în Fiinţă, cu putere absolută, entitate şi Demiurg Suprem. Pentru mântuirea lumilor cereşti, Dumnezeu Gohn trimite în lumi pe Mesia şi în lumea noastră Mesia este Iisus Hristos, Unicul Fiu, Fiul Lui Dumnezeu, Născut şi nu făcut, Iisus Hristos este Întrupare Dumnezeiască printre fiinţele om din lumea noastră. În raţionalitatea euhteriană, Dumnezeu Gohn este unic în Fiinţa Sa, însă în reprezentarea noastră de credinţă, Dumnezeu Gohn este o unică Fiinţă dar întreită în persoane: Dumnezeu, Fiul şi Duhul Sfânt. Dogma Sfintei Treimi defineşte actul de credinţă, ce credem şi cum credem noi că Dumnezeu acţionează în lumile cereşti şi nu actul raţional că Dumnezeu este unic în Fiinţa Sa. În mistica euhter-ortodoxă, universul euhterogonic este înțeles a fi drept ,,un univers de universuri și o lume de lumi cerești”. Prin urmare, în universul euhterogonic viața este infinită și veșnică, dar nici-o lume ceresc-planetară nu este veșnică. În universul euhterogonic-ortodox există lumi cerești concomitente, dar comunicarea și schimbul de tehnologii dintre aceste lumi este extrem de rar, acest schimb de informații și tehnologii fiind mult mai probabil posibil între lumile cerești cele mai apropiate. În mistica biblică, omul ca entitate ființială, origine se aseamănă cu Dumnezeu și a fost creat de Dumnezeu – lumea noastră fiind o lume singular-unică.
Dumnezeu Dyo Gohn ni se poate descoperi şi se poate manifesta într-o infinitate de dimensiuni spirituale, dar noi în credinţa noastră astro - universiană considerăm că Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt cele trei dimensiuni fundamantale de manifestare a divinităţii. Mistica Euhter-Ortodoxă determină în unii oameni capacitatea de spirit spre o înţelegere supraraţională şi suprasensibilă, care permite prin experienţă interioară contactul cu lumea divină. În Euhter-Ortodoxism, unirea mistică cu Dumnezeu are loc prin rugăciune în sens hristologic şi rugăciunea se face pentru sănătate, pentru liniştea sufletului, pentru creşterea puterii lăuntrice, pentru izbândă în acţiuni şi pentru împlinirea voinţei noastre, care trebuie să fie în acord cu legile divine.
În Creştinismul Ortodox pe Stil Vechi, ultra-ortodocşii-contemplativişti, în acțiunea lor de a apăra dreapta credință statuată prin dogmatica și jurisdicția canonică primară neagă drepturile și libertățile cetățenești constituționale între care libertatea de conștiință și de credință, intrând în conflict cu puterea statală, întru-cât influenţează enoriaşii către o trăire interioară de însingurare mistică în afara societăţii şi prin această înclinaţie se slăbeşte vitalitatea şi forţa noastră de popor bine credincios. Euhter-ortodocşii se declară pentru un nou spirit comunitar și se opun decăderii într-un misticism găunos, considerând că viaţa lor activă, enoriaşii trebuie să o dedice familiei şi comunităţii, deoarece ei sunt oameni societali ai epocii în care trăiesc.
Euhter-Ortodocşii celebrează spiritul de luptă şi au o atitudine eroică împotriva decăderii economice sau în conflicte militare.
În Credinţa lor, Euhterogonic-Ortodoxă, românii, consideră că fiecare cetăţean rehon este un homstat, care în decursul vieţii sale luptă pentru un trai mai bun şi pentru interesele ţării sale.
Desăvârşirea spirituală şi mistica unei comuniuni cu divinitatea este admisă în întregime pentru viaţa monahală dar pentru enoriaşi rehoni, numai după vârsta de 65 de ani, când aceştia deveniţi bunici se pot dedica creşterii nepoţilor, dar şi unei mai intense vieţi spirituale prin participarea la slujbe religioase şi la viaţa comunităţilor euhter-ortodoxe.
După anul 1989, sub masca ecumenică, se înteţesc influenţele malefice ale unor secte şi biserici. Apar ca ciupercile după ploaie: astrologi, chiromanţi, ghicitori, bioterapeuţi, vrăjitori şi vrăjitoare care amplifică fenomenul căderii într-un misticism nefast, pe fondul instabilităţii locului de muncă, al stresului existenţial şi al insecurităţii vieţii. Ocultismul religios şi palavragii obscurantisto-mistici, cu voia sau fără de voia lor se află în slujba unor forţe externe.
Însăşi unii ultra-ortodocşi contemplativişti, ancorând în sfera unei false polemici de calendar sau a formei fără fond, îngroaşă rândurile ocultismului religios retrograd, ţinându-i pe români în întuneric. Mişcarea Euhterogonic-Ortodoxă nu este în contradicţie cu spiritul scientic al epocii noastre şi din contră, ea este împotriva celor care se consideră pe ei că sunt proprietarii adevărului absolut despre credinţă. Mişcarea Euhter-Ortodoxă susţine de asemenea, că dacă spiritul scientic, euhterian ar domina în spiritualitatea românilor, atunci s-ar crea şi implementa politici guvernamentale capabile de refacerea vieţii social economic-politice, a marilor capacităţi de producţie şi de recucerire a pieţelor externe pierdute.
Deoarece omul este spirit şi materie, noi credem că trăirea în Dumnezeu şi vechea Credinţă Ortodoxă nu trebuie să ne facă să ne îndepărtăm de spiritul scientocrat. Şcoala Spiritului Ciberehonic Euhterian trebuie să influenţeze Spaţiul Ortodox al românilor, în sensul că un nucleu de înţelepţi euhteroni primeşte mesajul divin care să trezească în popor înţelegerea în masă spre a se întoarce la Credinţa Euhterogonic-astrală a lumilor cereşti. Aceasta este una din misiunile M.E.O., care va anticipa evoluţia civilizaţiei teric-humanoide şi evoluţia noastră ca popor bine-credincios şi va spiritualiza poporul nostru spre o emergenţă mesianică în era apogeului evolutiv. Aceşti maeştri ai înţelepciunii rehonice euhterian-ortodoxe, vor conduce comunităţi ehonice prin centre spirituale spre era apogeului evolutiv. Creaţia de sine a omului şi expansiunea civilizaţiei noastre din virtualitatea de spirit, vor fi real şi adevăr. Din rândurile rehonilor euhterieni se vor ridica înţelepţii adevăraţi ai poporului, care împreună cu reprezentanţii vieţii spirituale ai altor popoare vor fi între conducătorii spirituali ai acestei lumi. Mistica euhteriană ne revelează nouă astăzi, că sub Puterea Lui Dumnezeu, omul biblic se va crea pe sine şi prin evoluţia sa euhterogonică va expansiona, cucerind şi alte spaţii astrale. Spiritul rehonic va triumfa în cerebralitatea românilor.

Ştefan Melinte
Mişcarea Euhter-Ortodoxă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu